Anotimpurile anului nu apar pentru că Pământul se apropie de Soare
Întrebați de ce vara e cald, cei mai mulți adulți răspund că atunci Pământul e mai aproape de Soare. E o greșeală atât de răspândită încât a fost consemnată și la absolvenți ai unor universități celebre. Realitatea e chiar pe dos: planeta noastră ajunge în punctul cel mai apropiat de Soare la începutul lui ianuarie, în plină iarnă nordică, la aproximativ 147 de milioane de kilometri. În iulie se află la 152 de milioane.
Dacă distanța ar fi cauza, vara ar veni în același timp pe tot globul. Or, în ianuarie, când la București ninge, la Sydney e plajă.
Axa înclinată, adevărata cauză
Pământul se rotește în jurul unei axe care nu stă drept, ci e aplecată cu aproximativ 23,4 grade față de planul orbitei. Axa își păstrează direcția în spațiu pe tot parcursul anului, îndreptată spre Steaua Polară. Urmarea: jumătate de an, emisfera nordică e aplecată spre Soare, iar cealaltă jumătate, departe de el.
Când nordul e aplecat spre Soare, razele cad aici mai aproape de verticală, iar aceeași cantitate de lumină se concentrează pe o suprafață mai mică. În plus, ziua e mai lungă, deci solul are mai multe ore de încălzire și mai puține de răcire. Iarna, razele vin pieziș, se întind pe o suprafață mare și străbat un strat mai gros de aer, iar ziua e scurtă. Cele 2 efecte, unghiul și durata, fac toată diferența dintre iulie și ianuarie.
Solstițiile, ziua cea mai lungă și cea mai scurtă
În jurul datei de 21 iunie, emisfera nordică e înclinată cel mai mult spre Soare. E solstițiul de vară. La amiază, Soarele urcă la cea mai mare înălțime din an, iar ziua e cea mai lungă: la latitudinea Bucureștiului, aproximativ 15 ore și jumătate de lumină. Șase luni mai târziu, în jurul datei de 21 decembrie, situația e inversă. La solstițiul de iarnă, Soarele abia se ridică deasupra orizontului, iar ziua durează mai puțin de 9 ore. De a doua zi, lumina începe să crească, motiv pentru care aproape toate culturile vechi au pus în acest moment o sărbătoare a renașterii. Cuvântul „solstițiu” înseamnă, în latină, „Soarele stă”. Timp de câteva zile, punctul de pe orizont în care răsare pare să se oprească, înainte de a porni înapoi.
Echinocțiile și primăvara din calendar
De 2 ori pe an, în jurul datelor de 20 martie și 22-23 septembrie, axa nu e înclinată nici spre Soare, nici în partea opusă. Ziua și noaptea au, peste tot pe glob, aproape aceeași lungime. Sunt echinocțiile de primăvară și de toamnă.
Numai în aceste 2 zile, Soarele răsare exact la est și apune exact la vest. Vara răsare spre nord-est și apune spre nord-vest, iar iarna, spre sud-est și sud-vest, lucru pe care îl poate verifica oricine are o fereastră spre răsărit.
Astronomii socotesc începutul anotimpurilor de la echinocții și solstiții. Meteorologii, din rațiuni practice, le fixează la întâi ale lunii: primăvara începe la 1 martie, vara la 1 iunie, toamna la 1 septembrie, iarna la 1 decembrie. Astfel, fiecare anotimp are 3 luni întregi, iar statisticile se pot compara ușor de la un an la altul.
De ce iulie e mai cald decât iunie
Dacă ziua cea mai lungă e la 21 iunie, de ce căldura cea mai mare vine în iulie și august? Pentru că pământul și, mai ales, mările se încălzesc lent. După solstițiu, deși zilele scad, Pământul continuă încă vreo lună și jumătate să primească mai multă căldură decât pierde. Același decalaj face ca gerul cel mare să vină în ianuarie și februarie, nu în decembrie. E principiul oalei de pe foc, care se înfierbântă treptat și rămâne caldă după ce flacăra a fost micșorată.
La ecuator, la tropice și la poli
La ecuator, ziua are tot anul în jur de 12 ore, iar Soarele trece mereu sus, pe cer. Nu există vară și iarnă, ci un anotimp ploios și unul secetos. Cele 2 tropice, al Racului, în nord, și al Capricornului, în sud, aflate la 23,4 grade de ecuator, marchează limita până la care Soarele ajunge, o dată pe an, exact deasupra capului. Dincolo de cercurile polare, înclinarea axei produce fenomenele cele mai spectaculoase. Vara, Soarele nu mai apune deloc, zile sau luni întregi, iar iarna nu mai răsare. La poli, anul are, practic, o singură zi și o singură noapte, de câte 6 luni.
Emisfera sudică, cu Crăciunul pe plajă
La sud de ecuator, totul e răsturnat. Decembrie, ianuarie și februarie sunt lunile de vară, iar iulie e miezul iernii. În Australia, în Argentina și în Africa de Sud, Crăciunul se serbează în aer liber, iar anul școlar începe după vacanța mare, în februarie.
Fiindcă Pământul e cel mai aproape de Soare tocmai în vara sudică, verile de acolo ar trebui să fie ceva mai fierbinți decât cele din nord. Întinderea uriașă a oceanelor din emisfera sudică șterge însă aproape cu totul diferența.
Stonehenge, Sânzienele și alte calendare de piatră
Oamenii au urmărit aceste momente cu mult înainte de a le înțelege cauza. Cercul de pietre de la Stonehenge, din sudul Angliei, ridicat acum 4.500-5.000 de ani, e aliniat cu răsăritul Soarelui la solstițiul de vară și cu apusul de la cel de iarnă. Templele egiptene și piramidele mayașe au orientări asemănătoare.
În calendarul popular românesc, Sânzienele, pe 24 iunie, cad la câteva zile după solstițiul de vară, când, se spune, cucul încetează să cânte și plantele de leac au cea mai mare putere. Crăciunul, la 3-4 zile după solstițiul de iarnă, a luat locul vechilor sărbători ale Soarelui care se întoarce. Iar proverbul care spune că de la Sânziene ziua scade „cât sare cocoșul de pe prag” descrie, cu mijloacele unui țăran atent, exact ceea ce măsoară astronomii.
