Cotul tenismenului apare la oameni care nu au ținut niciodată o rachetă
Numele induce în eroare. Dintre cei care ajung la medic cu această durere, mai puțin de unul din 10 joacă tenis. Ceilalți sunt zugravi, instalatori, bucătari, frizeri, grădinari de weekend, oameni care lucrează ore întregi cu mouse-ul sau care tocmai și-au montat singuri mobila, cu șurubelnița.
Medicii îi spun epicondilită laterală. Afectează între 1 și 3% dintre adulți în fiecare an, cel mai des între 40 și 50 de ani, la brațul dominant. Pe partea din afară a cotului se simte o proeminență osoasă. De ea se prinde tendonul comun al mușchilor care ridică încheietura mâinii și degetele. Mișcările repetate de apucare și răsucire produc în acest tendon rupturi microscopice, care nu mai apucă să se repare între două solicitări.
Semnele după care se recunoaște
Durerea e localizată precis, pe proeminența osoasă sau imediat sub ea, și coboară uneori pe antebraț. Se aprinde la gesturi banale: strânsul mâinii cuiva, ridicatul unei căni pline, deschisul unui borcan, răsucitul cheii sau al clanței, storsul unei cârpe. Forța de apucare scade, iar obiectele par să scape din mână.
Dimineața, cotul e înțepenit. În repaus, durerea lipsește sau e surdă. Un test simplu: cu brațul întins în față și palma în jos, ridicarea dosului mâinii împotriva unei rezistențe reproduce exact durerea cunoscută.
Când doare partea dinăuntru a cotului, e vorba de afecțiunea-pereche, numită cotul jucătorului de golf, cu aceleași cauze și cu același tratament.
Vestea bună, se vindecă la aproape toată lumea
Lăsată în pace, fără nicio intervenție, afecțiunea trece la 80-90% dintre oameni în decurs de un an. Vestea mai puțin bună e tocmai durata: tendoanele au puține vase de sânge și se repară lent, în luni, nu în săptămâni. Scopul tratamentului este scurtarea acestui interval și păstrarea brațului funcțional până atunci.
Repaus relativ, nu imobilizare
Brațul nu se pune în eșarfă. Imobilizarea slăbește mușchii și întârzie vindecarea. Se evită doar gesturile care provoacă durerea ascuțită și se schimbă felul în care se fac celelalte. Obiectele se ridică cu palma în sus, aproape de corp, cu ambele mâini, nu cu brațul întins și palma în jos. Sacoșa grea se poartă pe antebraț sau în rucsac. Uneltele cu mâner gros, eventual îngroșat cu bandă, cer mai puțină forță de strângere decât cele subțiri. La calculator, antebrațul se sprijină pe birou, iar un mouse vertical, ținut ca la o strângere de mână, scoate încheietura din poziția răsucită. Gheața, aplicată 10-15 minute după efort, printr-un prosop, calmează durerea. Antiinflamatoarele, sub formă de gel sau de comprimate, ajută în primele 1-2 săptămâni, dar nu grăbesc refacerea tendonului.
Banda de sub cot
Orteza specifică este o bandă îngustă, cu o pernuță, strânsă pe antebraț la 2-3 degete sub cot, nu pe locul dureros. Ea preia o parte din tracțiunea mușchilor, astfel încât tendonul bolnav e mai puțin întins la fiecare apucare. Se poartă în timpul activităților care solicită brațul și se scoate în repaus și noaptea. Mulți simt o ușurare imediată, deși studiile arată un efect modest pe termen lung.
Exercițiile, tratamentul cu cele mai bune dovezi
Kinetoterapia are în spate cele mai solide rezultate, iar piesa centrală sunt exercițiile numite excentrice, în care mușchiul lucrează în timp ce se alungește. Varianta clasică: antebrațul stă sprijinit pe masă, cu palma în jos și mâna în afara marginii, ținând o ganteră de 0,5-1 kilogram sau o sticlă cu apă. Mâna sănătoasă ridică încheietura, iar brațul bolnav o coboară singur, foarte lent, în 4-5 secunde. Se fac 3 serii de câte 10-15 repetări, zilnic, timp de 6-12 săptămâni.
O ușoară durere în timpul exercițiului e acceptabilă. Durerea puternică sau cea care persistă a doua zi cere o greutate mai mică. La exerciții se adaugă întinderea blândă a antebrațului, cu cotul drept și palma trasă în jos, ținută 30 de secunde.
Greutatea crește treptat, pe măsură ce mișcarea devine nedureroasă. Un kinetoterapeut arată tehnica în câteva ședințe, apoi programul se continuă acasă.
Infiltrația cu cortizon și operația, soluții de rezervă
Injecția cu cortizon lângă tendon calmează durerea spectaculos în primele săptămâni, de aceea a fost ani de zile tratamentul standard. Studiile care au urmărit pacienții timp de un an au schimbat însă perspectiva: la 12 luni, cei care au primit infiltrația o duceau mai rău și aveau mai multe recidive decât cei care făcuseră doar exerciții sau chiar nimic.
Astăzi, mulți ortopezi o rezervă situațiilor în care durerea împiedică somnul sau munca și avertizează că ușurarea nu trebuie folosită ca să se reia imediat efortul. Pentru cazurile care nu cedează, există și alte opțiuni, de la terapia cu unde de șoc la injecțiile cu plasmă din sângele propriu, cu rezultate variabile.
Intervenția chirurgicală, în care porțiunea degenerată a tendonului este îndepărtată, se ia în discuție abia după 6-12 luni de tratament corect, fără rezultat. Mai puțin de unul din 10 pacienți ajunge aici.
Semnele care arată altceva
Nu orice durere de cot este epicondilită. Amorțeala și furnicăturile în degetul mic și în inelar indică nervul care trece prin spatele cotului. Cotul umflat, cald, roșu, mai ales cu febră, cere consult în aceeași zi. La fel, durerea apărută după o căzătură, cotul care se blochează ori nu se mai îndreaptă complet și durerea de braț stâng însoțită de apăsare în piept. Pentru durerea obișnuită, cea care vine după un weekend cu bormașina, un consult are rost dacă nu se vede nicio ameliorare după 6 săptămâni de menajare și exerciții, timp în care tendonul ar fi trebuit să dea primele semne că se reface.
